Aud un stol de păsări sfădindu-se-ntre ele:
Pentru pitar sunt zile deosebit de grele. .
Cu pene ca de smoală, cu ciocuri mari și negre,
Îi croncănesc sentința, stând prin apropiere.
Flămânde, mânioase, tot mai nerăbdătoare,
Devin clipă de clipă tot mai asurzitoare!
*
Tristețea mă cuprinde știind ce va urma
Căci ce vestește Domnul nu se poate schimba!
Dar pe de altă parte, cred în zile senine:
Paharnicul promite să nu uite de mine!
Va face el întocmai? Va fi el de cuvânt?
Sau ale sale vorbe vor fi ca prafu-n vânt? ...
*
Încă de copilandru crezui în promisiuni,
În vise de la Domnul și în cerești minuni...
Totuși, acestea toate durere mi-au adus,
Cu mare nedreptate în temniță fui pus...
-Doamne, nu Îți întoarce privirea de la mine,
Nu îmi închide poarta spre zările divine! ...
Nu vezi din a Ta casă cât sunt de încercat? ...
Oare-mi vei mai răspunde sau chiar m-ai lepădat? ...
Mai pot avea speranță că mă vei izbăvi?
De mulți Te-nduri, dar, oare, cu mine ce va fi? ...
O mică licărire eu văd când Tu îmi ceri
Să fiu, prin tălmăcire de vise, mesager!
Dar ce va fi de mine? ... Cât va mai fi așa? ...
Mai vrei să ies din lanțuri? ... Te vei mai îndura? ...
Nu Îți întoarce fața, Părinte, de la mine,
Căci sufăr nedreptatea în propriile-mi ruine! ...
Doar un Cuvânt rostește și mi se va deschide
Un drum pe care nimeni nu mi-l va mai închide! ...